Studiu de caz
Cüneyt Özdemir pe YouTube
Cüneyt Özdemir este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști TV din Turcia, cu 30 de ani de experiență la CNN și 7 milioane de urmăritori pe Twitter.
Özdemir și-a început cariera la „32nd Day”, emisiunea de actualitate internațională produsă și prezentată de jurnalistul turc Mehmet Ali Birand. În 1996 a devenit corespondent internațional de război, a transmis de la granița dintre Liban și Israel, din Irak, din Afganistan și din multe alte zone de criză politică și a realizat numeroase reportaje speciale din zone de război.
Și-a deschis canalul YouTube în 2010.
Canalul YouTube al lui Cüneyt Özdemir arată că milenialii și generația Z nu sunt apolitici sau dezinteresați: au nevoie doar de o altă narațiune.
Creștere prin conținut original creat pentru YouTube
Odată cu ascensiunea rețelelor sociale, Cüneyt și echipa lui au adaptat mai întâi conținutul TV pentru Twitter, Instagram și Facebook, iar YouTube era doar încă un canal de distribuție. Când spațiul pentru libertatea de exprimare s-a restrâns în Turcia, au început să publice conținut original, creat pentru YouTube. Acesta a devenit rapid mai popular decât conținutul TV adaptat și a fost semnalul că merită făcut mai mult.
Valorificarea publicului existent
Cüneyt s-a folosit de comunitatea pe care o avea deja pe rețelele sociale, mai ales de cei 7 milioane de urmăritori de pe Twitter, pentru a da primul impuls canalului YouTube. Astăzi folosește TikTok, Clubhouse și alte platforme pentru a-și promova conținutul și a construi brandul „Cüneyt Özdemir”.
Cüneyt de pe YouTube e cu totul altul decât Cüneyt de la CNN, iar asta a funcționat foarte bine cu publicul pe care voia să îl atragă.
